Ochii de turcoaz

Glasul metalic al difuzoarelor de pe tot peronul anunta plecarea in curand a trenului ce ar fi trebuit sa ma duca la mare... Aveam intentia sa plec cu rapidul de sambata dimineata dar nu am avut sansa sa gasesc verun loc. Erau vandute toate cu mult timp in urma. Eram hotarat sa ajung la mare, asa ca am luat primul tren spre Bucuresti. Si ce daca era personal ?... ajungeam cu cateva ore mai tarziu. Timpul nu ma presa; era primul meu concediu si hotarasem sa ajung la mare. Nu vazusem acea intindere de apa decat o data in viata, pe cand aveam sapte ani... Dar acum la douazecisiunu as privi-o cu alti ochi... Cu acel tren extrem de aglomerat am inceput calatoria mea spre Constanta, visul meu de ani de zile... Si ca sa fiu intr-adevar liber am plecat de unul singur, incarcat cu un geamantan in care aveam cateva lucruri strict necesare si un mic aparat de radio caci voiam sa ascult neaparat Radiovacanta. Am crescut la munte, sunt invatat cu culmi abrupte si prapastii dar am fost adanc impresionat de peisajul din jurul localitatii Busteni. am hotarat sa cutreier curand locurile si in anul urmator am sa urc pe Jepii Mari pana la Babele... Am ajuns in Bucuresti in jurul amiezii. Era o aglomeratie de nedescris, iar speranta ca voi gasi un bilet la un accelerat de Constanta s-a spulberat ca puful de pe o papadie... Incepusem sa-mi iau gandul de la mare si hotarasem ca nici capitala nu e de lepadat pentru cateva zile de concediu. Asa ca am predat geamantanul la bagaje de mana si iata-ma hoinarind pe strazile din spatele Garii de Nord. La un colt de strada se vindeau piersici. Erau mari si foarte frumoase. Am cumparat un kilogram si pentru ca nu aveam nimic la mine vanzatoarea, cam guraliva, a spus ca-mi face cinste cu o punga de hartie "frumoasa si practica" . M-a surprins generozitatea ei, caci stiam vanzatorii cam zgarciti in daruri... I-am multumit pentru amabilitate si am luat in brate punga de hartie cu piersicile aromate si vrand sa ma conving de bunatatea lor, am luat una in mana si am inceput sa mananc indreptandu-ma spre intersectia din apropiere. Doream sa traversez Bulevardul Grivitei dar m-am oprit la culoarea rosie a semaforului.In spatele meu s-a adunat multa lume, caci era atata umblet de parca toti bucurestenii au iesit la plimbare.Nu mi-am facut o imagine prea buna despre oras: prea multa lume... Sau o fi ora cand toti isi fac cumparaturile... Printre ei erau si multi oameni cu aere diferite, unii chiar exagerate sau cucoane mai mult sau mai putin intepate... Dar iata si o batranica cu un catel in lesa... Se putea sa lipseasca figura tipica a peisajului citadin ?... Studiind oamenii nici n-am bagat de seama cand s-a schimbat culoarea semaforului si doua valuri mari de oameni au pornit unul spre celalalt pe soseaua ce semana cu un camp de lupta, unde doua tabere vrasmase pornesc neregulat la atac. Uitand parca sa pasesc, am fost luat prin surprindere de grosul "companiei" mele si aruncat cam dezechilibrat in drum. Din stanga, grabita peste masura, o fata draguta imi intra in fata si ferindu-se de domnul din fata ei imi atinse zdravan cotul mainii in care tineam punga cu piersici. In impactul cu asfaltul punga s-a spart iar piersicile s-au imprastiat pe zebra. Cu mare greutate am reusit sa le strang dintre picioarele trecatorilor... Cand s-au rarit picioarele mai era doar una neculeasa iar cand m-am repezit la ea mi-am dat seama ca nu sunt singurul care face acest lucru... Da, era fata ce ma lovise... Ma privea cu ochi albastri, compatimitori si imi spuse un sincer "iarta-ma, te rog..." care m-a blocat; noroc ca ma prinse de mana si m-a tras inapoi pe trotuar din fata masinilor care au inceput sa clacsoneze nerabdatoare... - Te rog sa ma ierti, n-a fost intentionat; -mi-au mai zis inca o data ochii aceia frumosi parca asteptand un raspuns... Dar nu stiam ce sa raspund__ As fi iertat-o oricum chiar daca nu s-ar fi intors sa ma ajute sa strang "recolta". M-am uitat la ea si am pufnit in ras... A ras si ea dar stingher... - Cred ca sunt vrajit, am zis intr-un tarziu. S-a dat timpul inapoi de n-am reusit sa traversez ? - Nu, s-a blocat doar pentru noi. Dar uite ca e verde, hai ! Si m-a smuls de acolo tarandu-ma prin aglomeratie pana in partea cealalta. Abia acolo am reusit s-o vad mai bine: Purta pantaloni trei sferturi de un albastru deschis prinsi cu un nasturel dinjos de genunchi iar ciorapii albi si adidasii contrastau placut cu picioarele bronzate. O camasa alba, apretata, fara maneci ii venea minunat acelei fete cu ochi albastri si parul cret. Imi placea, era tare draguta... - Unde mergi ? rupse ea tacerea dintre noi. Poate imi dai si mie din "necazul" tau, zise ea privind punga sparta. - Te rog ! am zis intinzind punga. Scuza-ma ! A luat o piersica pe care, ca sa fiu sincer, eu planificasem s-o mananc... O sterse cu palma si inainte sa muste din ea zise: - Pe mine ma chiama Anita ! apoi infipse dintii si isi ascunse zambetul cu piersica, dar continua sa ma priveasca cu ochii aceia de turcuaz asteptand sa-mi afle numele... Dupa ce i l-am spus a inghitit sucul dulce si a zis: - Imi place, incantata de cunostinta! - Tot e ceva daca-ti place... - Unde mergi ? - La mare, zic eu serios. - Nu, serios... Apoi schimband tonul: - Nu esti din Bucuresti ? - Sunt in Bucuresti doar de cand te-am cunoscut pe tine !...Stau la Brasov. Afland de unde vin s-a bucurat nespus... - Am fost la Brasov. E minunat. Am fost pe Tampa, in Poiana, la Cetate, in Schei la vechea scoala romaneasca si am vizitat Biserica Neagra. Anul trecut, in excursie cu scoala. O sa-mi trimiti vederi ? - De la mare sau din Brasov ? - Si de-acolo si de-acolo... - Dar cu o conditie ! - Care ? - Sa-mi dai adresa... A inceput sa rada dragut Anita cu dinti de fildes si ochi de turcuaz... - Bineinteles... dar ce cauti pe aici ? - Sa zicem: o agentie de voiaj... stii cumva ? - Da ! e una mai incolo putin... Hai ! Zise iarasi acel "hai" de parca toata lumea era datoare sa o asculte. Am intrat la agentie dar slabe sperante la bilete pentru Constanta la accelerate. Erau vandute toate pe trei si patru zile inainte. As fi ramas in Bucuresti la vreun hotel gandindu-ma ca Anita mi-ar fi fost o companie placuta zilele urmatoare dar marea era mai tentanta, parca... In fond era telul meu. Pe cand Anita la o masa se chinuia cu un toc sa-mi scrie adresa, aud pe cineva ca cere doua bilete la Constanta. Functionara, o femeie draguta desi cam in varsta, ii explica situatia dar ii ofera unul refuzat pentru un accelerat in acea dupa-amiaza. Omul i-a raspuns ca are nevoie de doua, e cu sotia, functionara ca ii pare rau, ca nu are decat unul; cei de la rand doreau bilete peste cateva zile iar eu mi-am dat seama ca e tocmai ce-mi lipseste. Si l-am cumparat.Ma uitam la bilet si nu credeam... I l-am aratat Anitei, care s-a bucurat mai mult de norocul meu decat de faptul ca plec... la mare. Mi-a dat biletul cu adresa ei si mi-a zis: - Sa nu uiti ! Acum hai ( din nou acel "hai" ) sa sarbatorim victoria cu un suc ! - Extraordinar, ai si bani ? - Am , zise ea scotand din buzunarul bluzei albe o moneda de cinci lei. - Pastreaza-ti comoara, zana albastrului; fac eu cinste... e victoria mea ! - Ai dreptate, zise Anita cu o unda de tristete in glas. Am baut sucuri la cofetaria din colt... Apoi a zis ca daca tot plec, merge si ea la o colega sa-i ceara niste discuri. Era in vacanta si umbla hai-hui... Ultima vacanta mare de liceu. Liceu pedagogic, a tinut sa-mi precizeze. Apoi, strangandu-ma de cot, m-a sarutat pe obraz si a rupt-o la fuga, fara sa se mai uite inapoi, pe trotuarul aglomerat. Am ramas pe loc privind-o. Abia dupa ce a traversat strada s-a intors si vazandu-ma a ridicat mana dreapta si a agitat-o gratios. Apoi s-a indepartat usor cu mers de gazela si cu mainile in buzunarelor pantalonilor albastri ca ochii ei, pe trotuarul insorit. Priveam dupa ea cu ochii umezi... As fi vrut s-alerg s-o ajung... dar mi-am infrant vointa. Sunt omul care poate face acest lucru ( si nu stiu daca din asta am avut de castigat sau de pierdut ). Da, Anita; timpul s-a blocat doar pentru noi. Au iesit razand pe usa cofetariei alti tineri tinandu-se de mana. Se credeau indragostiti... sau poate chiar erau. M-am ferit din calea lor si am pornit spre gara. Ma uitam printre lacrimile ce parca nu voiau sa curga la aglomeratie si parca ceva in interiorul meu s-a rupt. Abia dupa un timp, cand am primit prima scrisoare de la Anita, am aflat ca a plans si ea... Nu i-au mai trebuit discuri; a mers acasa si a plans...